avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 465 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Proprietate industrială şi ... Ce este si cum se realizeazã cesiunea drepturilor de ...
Discuție deschisă în Proprietate industrială şi intelectuală. Adică mărci, invenţii, drept de autor şi altele

Ce este si cum se realizeazã cesiunea drepturilor de autor

Prin autor se intelege persoana fizica sau persoanele care au creat opera. Se prezuma a fi autor, pana la proba contrara, persoana sub numele careia opera a fost adusa pentru prima data la cunostinta publicului. (art.4 din legea 8/1996).

In structura drepturilor de autor intra, pe de o parte, drepturile morale, iar pe de alta parte, drepturile patrimoniale.
1. Drepturile morale sunt mentionate in art.10-11 din legea 8/1996 modificata si nu pot face obiectul unei cesiuni sau renuntari. Ele apartin autorului, iar dupa moartea acestuia se transmit mostenitorilor sai pe durata nelimitata, potrivit legislatiei civile, iar in lipsa mostenitorilor, se transmit organismului de gestiune colectiva.
2. Drepturile patrimoniale apartin autorului tot timpul vietii, iar dupa moartea sa, pot fi transmise prin mostenire pe o durata de 70 de ani (art.26 din L.8/1996)
Ele pot fi insa transmise si altor persoane, pe baza contractului de cesiune.

Autorul are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata opera sa, inclusiv asupra utilizarii operei sale de catre altii.
Potrivit art.13 din lege, utilizarea operei da nastere la drepturi patrimoniale, distincte si exclusive, ale autorului de a autoriza sau interzice:
- reproducerea operei
- distribuirea operei
- importul in vederea comercializarii pe piata interna a copiilor realizate, cu consimtamantul autorului, dupa opera
- inchirierea operei
- imprumutul operei
- comunicarea publica, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispozitia publicului, astfel incat sa poata fi accesata in orice loc si in orice moment ales, in mod individual de catre public
- radiodifuzarea operei
- retransmiterea prin cablu a operei
- realizarea de opere derivate.

Contractul de cesiune a drepturilor de autor este contractul prin care una din parti (cedentul) autorul sau titularul dreptului de autor, cedeaza altei persoane (cesionar), de obicei in schimbul unei remuneratii, drepturile sale patrimoniale de autor al unei opere. Acesta poate avea ca obiect numai numei cedarea drepturile patrimoniale ale autorului sau ale titularului dreptului de autor si niciodata drepturile morale.
Forma scrisa a contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este ceruta ad probationem, exceptie facand contractele avand ca obiect opere utilizate in presa. Asta inseamna ca cesiunea drepturilor de autor nu se poate face decat prin forma scrisa a contractului si nu prin alte mijloace de proba.

Contractul de cesiune a drepturilor de autor poate fi de cesiune exclusiva si neexclusiva:
a) Cesiunea exclusiva - caracterul exclusiv al cesiunii trebuie sa fie expres prevazut in contract. In aceasta situatie, insusi titularul dreptului de autor, nu mai poate utiliza opera in modalitatile, pe teritoriul si pe termenul convenite cu cesionarul. De asemenea, nu mai poate nici sa transmita dreptul respectiv unei alte persoane.

b) Cesiunea neexclusiva - titularul dreptului de autor poate utiliza el insusi opera si poate transmite dreptul neexclusiv si altor persoane. Cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul sau unei alte persoane decat cu consimtamantul expres al cedentului.
Pentru ca un contract de cesiune sa isi produca efectele, este obligatoriu ca in cuprinsul acestuia sa se regaseasca precizate cu exactitate:
- drepturile patrimoniale transmise
- modalitati de utilizare
- durata si intinderea cesiunii
- remuneratia titularului dreptului de autor (se stabileste prin acordul partilor, cuantumul calculandu-se fie proportional cu incasarile provenite din utilizarea operei, fie in suma fixa sau in orice alt mod. Daca exista o disproportie vadita intre remuneratia autorului operei si beneficiile celui care a obtinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdictionale competente revizuirea contractului sau marirea convenabila a remuneratiei; orice clauza prin care autorul renunta anticipat la exercitiul acestui drept este nula.
Absenta oricareia dintre aceste prevederi da dreptul partii interesate de a cere anularea contractului. Nu este vorba, deci, de o nulitate absoluta, ci una relativa.

Continuarea acestui material realizat de Avocatnet, poate fi consultat la urmatorul link: www.avocatnet.ro/content/art...
L.C.




Ultima modificare: Sâmbătă, 19 Mai 2012
Laura Ciobeica, moderator

Alte discuții în legătură

Contract de cesiune drepturi de autor Gabriela Negrut Gabriela Negrut Buna ziua, Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema: trebuie sa inchei contracte de cesiune drepturi de autor pentru anumiti colaboratori ai ... (vezi toată discuția)
Durata contractului de cesiune a dreptului de autor fabiboti fabiboti Buna ziua, As avea si eu o problema, daca mi-ar putea spune cineva pe ce durata se poate incheia contractul de cesiune a dreptului de autor? Daca se poate ... (vezi toată discuția)
Clauza de proprietate intelectuala feel feel Este corecta urmatoarea clauza: " Odata cu plata integrala efectuata de catre Client, Furnizorul transmite Clientului dreptul de proprietate si folosinta ... (vezi toată discuția)